Andressa

Din cand in cand se intampla prea multe lucruri bune. Prea merge totul ca pe roate. Oamenii se poarte frumos, eu ma simt bine, toate imi ies bine si… asta chiar ma indispune. In primul rand, pentru ca putin esec ma motiveaza! Pentru mine, nemultumirea e combustibilul care face masinaria sa mearga.

In alt doilea rand, am groaznica senzatie ca daca merge bine, urmeaza sa mearga… rau. Nici nu mai zic ca ma simt vinovata. Daca mie imi merge bine, inseamna ca exista o persoana careia ii merge rau, nu-i asa? Eu asa zic si ma bazez pe o lege a echilibrului.

Azi am indraznit sa visez la o chestie, nici va spun despre ce e vorba pentru ca sunt superstitioasa si cred ca nu o sa se mai intample daca o zic cu voce tare, de a trebuit sa fac putina gimnastica, sa simt ca ma trezesc la realitate. Oare e adevarat ca daca faci lucruri bune si te gandesti la lucruri bune, atragi lucruri bune? Daca da, atunci de ce nu castig si la Loto?! =))

Eu am o slabiciune pentru proiectele romanesti. E adevarat si ca imi place inghetata italieneasca sau ca am impresia ca masinile nemtesti sunt cele mai bune, dar am un sentiment de mandrie cand aud ca un film romanesc a fost premiat, cand un conational ia o medalie la o competitie sportiva, cand o piesa romaneasca ajunge in topuri internationale. Pana la urma, cred ca e un soi de egoism in mandria asta: ma gandesc ca povestea de succes mi-ar putea apartine mie, ca fiecare  proiect romanesc care reuseste o performanta e inca o dovada ca si eu sau oricare dintre noi putem cuceri lumea.

Știrili este unul dintre proiectele care ma entuziasmeaza chiar daca nu am niciun merit pentru cat e de destept. E o aplicatie pentru smartphone-uri care ofera un serviciu pentru vorbitorii de limba romana (nu ca nu iubesc globalizarea, dar limba noastra-i o comoara si presa si blogurile sunt scrise in romana!): un agregator inteligent care iti ofera continut din online in functie de preferintele tale.

Nu trebuie sa-ti bagi un chip in creier ca Știrili sa-ti citeasca gandurile, e suficient sa alegi niste categorii la instalare (le mai poti schimba pe parcurs, daca ajungi la criza varstei a doua sau treci prin altfel de schimbare si nu te mai intereseaza stirile financiare, ci bucataritul!) si sa scoti din flux stirile sau posturile care te plictisesc, iar aplicatia “invata” repede ce isi place si ce nu, pana cand tu iti formezi propriul canal de informatii si/sau divertisment. Abia astept sa apara si versiunea pentru iOS si pentru Web! Omul din spatele proiectului (cu care m-am imprietenit online) mi-a promis ca mai am putin de asteptat!

In acest moment, Știrili indexeaza numeroase surse, reviste online, cotidiene si bloguri, dar lista se imbunatateste constant. Pe Facebook, Știrili a anuntat astazi ca lanseaza un concurs pentru bloggerii care isi doresc sa fie recomandati utilizatorilor sai. Tot ce trebuie sa faca ei este sa downloadeze aplicatia (se gaseste aici) pe un telefon cu Android, sa o testeze si sa scrie un review despre ea. Un juriu format din 3 bloggeri, fani ai aplicatiei, Andreea Stan, Costin Cocioaba si Radu Dumitru, vor alege dintre cei inscrisi 10 bloggeri care sa fie inclusi in sursele Știrili, iar cei care scriu cele mai interesante review-uri, pot castiga:

LOCUL 1: Tableta Samsung Galaxy Tab2 P3110 7″, 8GB, Wi-Fi, Android 4.0, Titanium Silver

LOCUL 2: Acumulator Extern Momax iPower S2, universal, 5600 mAh

LOCUL 3: Memorie USB Android Logo subacvatic 16 GB

Ca review-urile sa fie luate in considerare, autorii lor trebuie sa lase link la postare intr-un comentariu pe pagina de Facebook Ştirili.

Blogul meu este deja indexat de Știrili pentru ca altfel participam si eu. Daca sunt altii care vor sa participe insa, le urez succes!

Ce sa faci cand ai impresia ca nimeni nu te alinta si rasfata suficient desi arati si te porti normal, ceea ce e desigur o performanta cand ai un copil de 2,5kg in burta? Dai o petrecere! =)) Atunci chiar ca esti in centrul atentiei. Nu se poate altfel, ca doar esti gazda!

Mi-a priit grozav treaba asta, recunosc. Pe ultima suta de metri cu burtica, simtind ca sfarsitul vietii mele sociale pe anul acesta e foarte aproape, am invitat cateva prietene din online si offline intr-unul din locurile mele preferate (care ar trebui sa fie un Mecca pentru orice femeie, gravida sau nu): Belle Maison Spa. Acolo imi incarc eu bateriile si imi relaxez spatele cu un masaj divin. (Remember?) Asadar, am vrut sa ma vad cu fetele macar inca o data inainte sa ma izolez si sa traiesc inconjurata de scutece .

La invitatia mea au raspuns multe fete pe care le iubesc. Pe unele dintre ele le stiti si voi: Boo, Inozza, Dana de la Simbio, Andreea Stan, Ciupercutza, Andreea Burlacu. Pe altele nu le stiti, dar puteti sa ma credeti pe cuvant ca sunt foarte misto! E mult spus ca am organizat o petrecere, desi s-a numit “Andressa’s Bubbly Party”, dar din moment ce soarele era inca pe cer, iar eu am stat mai tot timpul pe un fotoliu comod, a fost mai mult… o reuniune.

Dar am oferit fetelor sampanie (din care am baut si eu un pic, da, cu acordul medicului!), piscoturi si pricomigdale si, cu impreuna cu Ioana, gazda mea de la Belle Maison, un rasfat spa: „Traditia Filosofilor” si “Idei Instant” (masaj si exfoliere la picioare si masaj la scalp). Asta a fost o surpriza pentru fete si, dupa zambetele lor, cred ca a fost placuta!

Cat despre mine, ce pot sa mai zic? Fetele m-au laudat cat sa-mi ajunga un an! Si mi-au facut cadouri frumoase pentru mine (ne vedeam cu cateva zile inainte de ziua mea de nastere) si pentru bebelusa (ca vine si ziua ei de nastere, literally!).

 Asa ca pana la urma acest Bubbly Party s-a transformat in Baby Shower sau cum vreti voi sa-i spuneti. Oricum s-ar numi, a fost excelent! Si o sa tin minte mereu acea seara datorita lui Alex, un prieten fotograf pe care vi-l recomand din tot sufletul, pentru orice eveniment: nunta, botez, majorat sau pur si simplu o sedinta foto pentru voi insiva, pentru ca meritati. Il gasiti pe Alex pe site-ul lui sau pe Facebook. Multumesc, Alex! Multumesc si Belle Maison Spa pentru gazduire: locul e perfect pentru astfel de evenimente, daca sunteti in cautare de spatii inimite, de relaxare, fara fum si zgomot ca-n discoteca.

(Gasiti mai multe poze pe Flickr!)

Si le multumesc tuturor celor care au venit si au stat de povesti cu mine ore in sir. M-am simtit de parca mi-as lua ramas bun inainte sa plec intr-o lunga calatorie. Desi din calatoria asta nu ma voi intoarce niciodata, nu-i asa? Viata mea se va schimba, programul meu si prioritatile mele nu vor mai fi niciodata aceleasi. A fost probabil ultima oara cand m-am simtit asa cu prietenele mele, fara sa ma gandesc unde e copilul, ce face copilul sau fara sa strig “Nu ai voie!!!” =)) Asa ca urati-mi drum bun!

Doamne sfinte, cand vad pe cineva ca isi pune pe Facebook si “relationship status” si data aniversarii (cand s-au pupat prima oara in cazul celor necasatoriti) si toate pozele cu el/ea, scuzati-mi cinismul, dar nu pot decat sa ma gandesc cat de groaznic va fi daca (cand) se vor desparti! =)) Zic “daca” si pun in paranteza “cand” pentru ca, statistic vorbind, sanse sunt sa se cam desparta, nu? In plus, recunosc, din ce am vazut eu, cele mai entuziaste cupluri ajung la certuri ingrozitoare dupa ce se plictisesc de PDAs (public display’s of affection, doh!). Dar asa sunt eu, o cinica locuitoare a unei lumi in care happy end-urile sunt rare.

Online-ul nu uita si nu iarta! Ramane totul indexat, like-at, salvat! Si cum suntem megaconectati intre noi printr-o mie de retele sociale, devine imposibil sa mai stergi urmele unei relatii nefericite sau, si mai si, sa ocolesti pe cineva! Un simplu “Delete” nu te salveaza.

Totusi, culmea despartirii in era tehnologiei am gasit-o cu ajutorul unui articol foarte misto din GQ: site-ul breakupemail.com. =)) Site-ul iti genereaza un text pentru un email de adio pentru partener/partenera dupa ce bifezi niste casute cum ar fi :

 he/she has changed too much
 he/she is too selfish
 he/she is arrogant
 he/she is a liar
 he/she cheated on me
 he/she is too immature
 he/she is not good enough in bed
 he/she doesn’t treat me with enough respect
 he/she has body odour issues
 he/she drinks too much
 he/she smokes too much
 he/she does too much drugs

Asa ca nu am rezistat si, dupa ce m-am hlizit la monitor o jumatate de ora, am generat un email pentru sotul meu pe care nu-l parasesc, dar care trebuie sa indure chestia asta ca altcuiva n-am cui sa scriu! =))

Dear testosul,

I’m writing you this email because I think our relationship has run its course. You’ve changed too much since we met, and I don’t like it. I can’t believe how selfish you are. Relationships are supposed to be about sharing, jerk. I called the nursery school program, and they agreed to let you in after they assessed your maturity level. I also really need more space, I don’t like feeling like an elephant in a telephone booth. I hope you understand.

You don’t live in a soap opera, so quit causing so much drama.

Sorry, but you’re not even worth keeping as a friend. Give me back my keys, I don’t want you coming around here anymore. Why are you so boring? I’ve seen rocks that are more interesting than you. I’m not sure whether we can see each other again in the future but, for now at least, I definitely need my own space. I think you get the idea: this relationship is over.

Wish it could have worked out,
andressa

Multumesc alexbuduru.ro pentru fotografie!

De cand am ramas insarcinata, mi-am propus sa fac cateva lucruri in aceasta perioada, cum ar fi sa imi fac poze lunar sau sa tin un jurnal al starilor mele, dar nu am reusit sa ma tin de promisiunile facute chiar mie insami. Incerc sa recuperez acum si sa scriu macar un post despre povestea burticii mele pentru ca imi imaginez cand peste ani, fii-mea va fi curioasa sa afle cum a inceput viata ei, chiar inainte sa aiba un nume si un CNP. Pana atunci, ea mai are doar o luna!

(Audrey Hepburn si micutul Sean Hepburn Ferrer)

In primul rand, am inceput sa imi simt bebelusul in burta pe 1 ianuarie 2013. Nu stiu cum naiba s-a nimerit sa inceapa anul chiar cu asta, dar pana atunci nu distingeam miscarile ei de alte senzatii. Aveam 3 luni si 3 saptamani. De atunci, am inceput sa o simt din ce in ce mai tare, pe masura ce invatam sa o “ascult” si pe masura ce ea crestea si prindea putere. Acum nu numai ca o simt, dar o si vad si o pot vedea si cei din jur. Cand se misca, toata burta mea isi schimba forma, iar eu par un pic extraterestra.

Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi avea un copil si, desi copilul ala deja exista si ma aude, nu am reusit inca. E foarte ciudat: e o notiune foarte abstracta. Daca ma intrebi cum ma voi simti cand voi vedea copilul, nu stiu ce sa raspund. Nici nu pot vizualiza clipa. Cred ca e genul de lucru pe care trebuie sa-l traiesti ca sa il pricepi. Altfel, e ca si cum i-ai spune unui orb din nastere ce e culoarea verde. Cu alte cuvinte, astept sa mi se deschida o noua paleta de simturi.

Nu am plans fara motiv in perioada asta, desi asa auzisem ca se intampla, dar am plans de cateva ori. Singura data cand a fost (un pic) irational s-a intamplat in iarna, cand eram inca in primul trimestru si nu simteam bebelusul in burta inca si deci nu puteam comunica cu ea in niciun fel ca sa stiu ca e in regula. Era seara si ar fi trebuit sa ma culc, dar nu puteam sa adorm, ci ma gandeam doar ca trebuie sa o vad la un ecograf, sa fiu sigura ca ii bate inima. Am inceput sa plang, spre nedumerirea Testosului, pentru ca nu puteam sa aflu cu certitudine chiar atunci ca e totul ok, dar nu am dat fuga la spital, ci m-am dus a doua zi, la prima ora. Cand am aflat ca totul e perfect, am inceput iar sa plang, de usurare. A fost prima oara cand mi-am dat seama ca, desi nu am tinut niciodata bebelusul si nici nu mi-era foarte clar ce va insemna pentru viata mea nasterea lui, am deja sentimente pentru ea. Daca as fi aflat ca ceva era in neregula, ar fi fost o tragedie ingrozitoare, ca si cum mi s-ar fi amputat un brat. Abia acum inteleg cum unele femei care afla ca sarcina le pune in pericol viata aleg bebelusul fara ezitare, cu riscul sa moara ele insele. In afara de acest episod, m-am purtat ca de obicei, adica relativ echilibrat.

Am mai plans si acum vreo 2 saptamani cand am fost sa platesc niste impozite si cum am stat 4 ore acolo, timp in care am stat si de 4 ori la rand, am crezut ca imi pierd mintile. Nu stiu daca hormonii au fost de vina, dar am plans pentru a ma descarca. Daca nu mi-ar fi curs lacrimi, as fi spart geamul ghiseelor ca sa ma descarc. (Anyway, burta mea nu a impresionat pe nimeni ceea ce dovedeste ca inspectorii de la taxe si impozite nu sunt oameni, ci zombi!)

Am lucrat in aceasta perioada si inca mai lucrez. (Sper ca ea sa fie mandra de mine candva pentru ca nu am zacut ci am purtat-o cu mandrie peste tot, timp de 9 luni!) Mi-a fost greu mai ales la inceput, cand lesinam de somn, dar nu spusesem inca nimanui despre bebelus si trebuia sa ma prefac ca totul este normal. Adormeam imediat ce ajungeam acasa seara, pe la 9-9:30. Nici nu mai puteam sa mananc de somn. Am spus mai multora ca am gripa, ca sa nu mai puna intrebari si am cam hibernat toata iarna. Acum ma descurc, doar ca ma doare spatele daca stau mult pe scaun. Noroc ca la birou am o canapea, special adusa pentru mine, he he he!

Am incercat sa mananc normal, adica sanatos, asa cum mi-a spus doctorita, si am reusit aproape zilnic, cu o singura exceptie. Am mancat sandvisuri cu snitel de la OMV si la micul-dejun, si la pranz, si la cina. Iubesc sandvisul ala. Dar a fost doar o zi.

Au inceput sa ma apuca pandaliile recent, acum vreo 2 saptamani. Nu m-am agitat sa cumpar nimic pentru noul membru al familiei si brusc m-a apucat o stare de panica, de parca voi naste mai curand decat trebuie si nu as mai avea timp sa fac nimic. Asa ca am comandat, dupa saptamani de documentare!, un carucior 2-in-1. Am primit si un cradle cadou si am o scoica de imprumut. Am dat in lucru si o comoda cu functia de masa de infasat, am cumparat niste etajere pentru hol si am spalat niste pereti (?! i know…) si deja ma simt mult mai linistita. =) Sunt curioasa daca instinctul are dreptate si chiar o sa nasc mai repede (n-ar fi exclus, la cat de mult merg si la cat ma agit, in general!).

Mi-e greu si sa imi imaginez cum va functiona relatia mea cu Testosul dupa nastere. Nu pentru ca rutina noastra se va schimba, doh!, ci pentru ca eu imi amintesc sa fi fost crescuta doar de mama (cu ajutorul bunicii) si nu stiu decat din carti cum functioneaza un cuplu in aceasta situatie. In capul meu, e destul de normal sa le faca mama pe toate. Partea buna e, daca scuzati cinismul, ca eu sunt mai pregatita sa fiu o mama singura decat una cu sot! =)) Ma rog, sper sa nu fiu un control-freak si nici el sa nu fie un “musafir”, adica simplu martor la noile provocari. Ne-om descurca noi cumva.

La un moment dat, m-am simtit nedreptatita pentru ca in aceasta perioada eu nu am fost cea mai menajata si cea mai rasfatata. Asa imi imaginam ca se intampla cu gravidele. In schimb, in cazul meu adica, totul a fost ca de obicei. Responsabilitatile mele, acasa si la serviciu, au ramas aceleasi si nu m-a sunat nimeni mai des ca sa ma intrebe cum ma simt. Cum ar veni, viata merge inainte, chiar daca eu am un copil in burta. Testosul a fost un norocos, imi permit sa spun in numele lui, pentru ca n-am fost o pacienta, ci o femeie normala. Nu l-am trimis sa imi cumpere nimic, nu l-am pus sa imi faca masaj, nici macar nu l-am obligat sa se plimbe cu mine iarna, cand trebuia sa fac asta ca sa nu am migrene. Sentimentul asta de nedreptatire mi-a disparut pentru ca mi-am dat seama, din fericire!, ca nu sunt centrul universului, ca Pamantul se invarteste la fel si ca, in general, oamenii din jur se asteapta de la mine sa ma descurc foarte bine singura, chiar daca am burta, ceea ce pana la urma e un compliment.

Si o faza simpatica de saptamana asta: m-am intalnit pe strada cu o tipa si nu mai stiam cine e si de unde o cunosc, dar in mod clar ea stia de unde sa ma ia. S-a minunat de burta mea si de faptul ca sunt tot slaba (toata lumea admira asta hehehe!) si mi-a mai zis ca nu se astepta sa fac un copil! =)) Ce puteam sa ii raspund? Nici nu stiam cu cine vorbesc!

Stiti ca multi barbati zic “Ce bine ca nu sunt femeie! Nu m-as descurca cu sarcina sau cu nasterea” ? Eu una ma bucur foarte mult ca sunt femeie si ii compatimesc pe barbati pentru ca nu pot simti lucrurile astea. Adica, totusi, am un bebelus in burta! It’s pretty fucking amazing!

Cred ca mi-a crescut tensiunea la 20! Tocmai a fost la mine un instalator si, nu numai ca nu a rezolvat problema, dar cred ca a agravat-o. Si totusi, cu banii luati si cu tevile imprastiate pe jos, ma declar fericita: macar a plecat!

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, poate sunt instalatori printre voi sau poate ca aveti o ruda priceputa la tevi, dar, trebuie sa recunosc, uneori am impresia ca instalatorii sunt zombi cu misiunea de a anihila rasa umana. Folosind cuvinte ca “nemtesc” sau “obertein”, ei iti sucesc mintile, iti demonteaza baile si apoi iti iau banii. Eu n-am cunoscut pana acum un instalator care sa para un prestator de servicii normal. De toti mi-e teama ca de camatari: fa bine si nu baga unul in casa, ca… ai dat de dracu’! Dar imi pastrez optimismul: sunt singura ca undeva acolo, in aceasta tara, o exista un instalator normal la cap, numai ca, la fel cum nu-i usor sa-ti gasesti sufletul pereche, nu-i usor nici sa-ti gasesti instalatorul predestinat.

In astfel de momente, in care nu am chiuveta functionala adica, regret nespus ca nu am facut o scoala de meserii. Ce mi-a trebuit mie jurnalism?! Ce rezolv eu cu vorbele?! Daca as sti sa fac un dulap sau sa repar o masina sau o instalatie sanitara, m-as simti mult mai utila pe acest pamant. Si as fi fost o partida mai buna! Zau, unde mai gasesti nevasta care repara un robinet care picura?! Bina ca m-a luat unul si asa, capabila numai sa chem instalatori care ma jecmanesc.

De cand a venit caldura, as sta numai afara. As dori pe balcon… daca as avea loc de atatea cutii si haine puse la uscat!

In fiecare primavara si vara, am aceeasi reactie: dupa luni de stat in casa si in baruri in care fumul m-a sufocat, nu ma mai pot satura de aer liber! Dar intampin mereu aceeasi problema: unde sa ies? In Bucuresti, desi orasul e mare, numarul variantelor e mic.

Sa ies in Centrul Istoric? Prefer sa il evit. Nu e nici macar aproape de ceea ce imi imaginez eu cand spun “spatiu verde”, e prea zgomotos si prea aglomerat. La o terasa in Centrul Vechi ma simt ca-n gara. Lumea vine si pleaca intr-un ritm ametitor, nu e loc de trecere pentru pietoni si daca stai la masa ai senzatia ca puhoiul de cetateni care isi cauta masa te va lua cu el ca o viitura…

Unde iese lumea cand vrea sa stea comod, sa bea o limonada si sa manance o inghetata?

Voi unde mergeti?

Sambata a fost a treia oara cand am obosit atat de tare mergand pe strada, ca a trebuit sa ma asez pe prima banca/masina de pe drum inainte sa cad pur si simplu, ca sa imi trag sufletul si sa imi recapat culoarea normala. Singura persoana care a reactionat dupa ce m-a vazut palida si insarcinata pe pervazul unui magazin a fost, desigur, o babuta. “Aoleu, ti-e rau? Mai, mama, iti aduc ceva?” S-a oferit sa stea cu mine pana mi-am revenit si sa imi aduca apa, dar n-am avut nevoie. Mai aveam 10 metri pana ajungeam la blocul in care sta mama. I-am multumit si, dupa 5 minute, m-am ridicat destul de vioaie.

Cu o zi inainte, patisem acelasi lucru in drum spre serviciu. M-am oprit de 5 ori numai pana la jumatatea drumului pe care il faceam de obicei in 15 minute pe jos. Pe langa mine, dupa ce m-am prabusit pe o piatra langa o biserica, au trecut femei si barbati de toate varstele. Majoritatea se uitau la mine curiosi vazand ca gafai si ca ma scurc pe jos. Chiar si 4 politisti care intrau in sectia de politie din apropiere s-au holbat la mine si au trecut mai departe. Cu toate astea, nimeni nu m-a intrebat daca am nevoie de ceva, cum ar fi… un doctor! Cu exceptia unei babe, desigur. O babuta care m-a intrebat matern daca am nevoie de ajutor.

In autobuz, cand scaunele sunt ocupate, chiar si cele rezervate!, de oameni de diverse varste, singurele care imi ofera locul lor sunt… babele. Nu liceenii, nu femeile de aceeasi varsta cu mine, nu barbatii vanjosi, ci babele. Cu ochelari grei pe nas, lipiti cu scotch, carand o plasa de obicei, mititele si cocosate, babele se ridica imediat ce ma observa. Ma privesc pline de duiosie si uneori ma intreaba: “fetita sau baietel?”

Stiu ca o zi petrecuta in oras, dupa ore de trafic infernal si soferi nervosi, mai toata lumea zice ca ne ducem dracului, ca societatea noastra nu mai are nicio sansa. Eu zic ca totusi mai avem o sansa. Babele sunt sansa noastra. Ele mai au o farama de bunatate, de caldura. Poate o sa ziceti ca unele au luat-o demult razna, ca nu te mai poti intelege cu ele, ca v-ati saturat sa le auziti umbland pe la usi cand aud liftul. Dar pana la urma, eu ma simt mai in siguranta stiind ca o baba vegheaza asupra palierului. Nu am nimic de ascuns. Si mai cred ca daca stii sa vorbesti cu ele, cu respect, fara rautate, mai toate se transforma in niste bunicute. Si eu iubesc bunicutele.